Dennis Man şi-a decis viitorul! Tricolorul urmează să semneze noul contract. Edi Iordănescu trebuie să ştie

Dennis Man continuă să atragă toată atenția în Italia, după ce tricolorul a prestat cel mai bun fotbal în cadrul actualului sezon, de la transferul său în ”Cizmă”. A bifat nu mai puțin de 11 goluri și 5 pase decisive, în tricoul Parmei.

Jurnaliștii italieni au transmis noi informații despre contractul pe care Man ar urma să îl semneze. Atacantul dorește să își prelungească înțelegerea cu Parma, alături de care va promova în Serie A.

Dennis Man şi-a decis viitorul!

Contractul său actual va expira în vara anului 2025, iar italienii vor să profite de forma incredibilă în care se află românul în prezent, pentru a se putea impune în primul eșalon.

Dennis Man încasează 1,2 milioane de euro anual din partea celor de la Parma, iar negocierile sunt în toi. A ridicat ștafeta la suma de 2 milioane anual, iar italienii nu par a se speria de suma uriașă.

Conform jurnaliștilor de la Parma Today, cele două părți ar discuta despre o prelungire a contractului pe o perioadă de un an sau doi. Man ar urma să semneze noul document la finalul sezonului, chiar înainte de Campionatul European de Fotbal din Germania. Tricolorul va face parte, mai mult ca sigur, din lotul echipei naționale la EURO 2024.

Italienii sunt convinși că Man va lua cea mai bună decizie, în contextul în care au existat zvonuri cum că românul ar fi dorit și de către oficialii celor de la AS Roma și Inter.

Parma se află pe primul loc în clasamentul Seriei B, cu un total de 65 de puncte obținute. Como se situează la șase lungimi în spatele liderului, cu un total de 58 de puncte.

În etapa următoare, Parma întâlnește Sudtirol în deplasare.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed