Dennis Man şi-a decis viitorul! Anunţul tricolorului înaintea EURO 2024. La ce echipă va juca din sezonul viitor

Dennis Man a promovat cu echipa sa și şi-a decis viitorul! Anunţul tricolorului vine chiar înaintea EURO 2024. S-a aflat la ce echipă va juca din sezonul viitor fotbalistul convocat de edi Iordănescu la naţoinală.

Dennis Man joacă în Italia la Parma, echipă care a promovat în Serie A la finalul acestui sezon. Românul a anunțat ce a decis în privința viitorului său ca fotbalist și a hotărât să rămână la aceeași echipă.

Dennis Man și-a decis viitorul!

Internaționalul a avut unul dintre cele mai bune sezoane ale carierei. Dennis Man mai are contract cu Parma până în vara anului 2025, echipă unde vrea să rămână.

„Sunt foarte încrezător, am încredere în grup. ne aşteptăm să facem meciuri bune şi de ce nu, să ieşim din grupe. Punctul forte este grupul, suntem uniţi, ne simţim foarte bine pe teren. Sper ca la Euro să se vadă acest lucru. Avem o grupă cu adversari dificili, dar dacă vom fi concentraţi, vom face meciuri bune. Suportul fanilor îmi dă putere. Pentru Euro, le transmit să fim uniţi cu toţii, noi jucăm şi pentru ei, să nu-i dezamăgim”, a spus Man.

El a subliniat că îşi doreşte să rămână la Parma, pentru a evolua în Serie A. „Pentru mine a fost un sezon bun, sunt fericit că am îndeplinit obiectivul echipei, acela de a promova în Serie A. Suntem fericiţi. Personal cred că puteam să fac şi mai bine, dar per total sunt fericit cu ceea ce am făcut.Vreau să continui să joc în Serie A. Am avut trei ani în Serie B şi ştiu ce înseamnă. Vreau să joc la cel mai mai înalt nivel, am dorinţa de a evolua cu Parma în Serie A”, a afirmat Dennis Man, pentru FRF TV.

Man a bifat 32 de meciuri la Parma în acest sezon și a prins echipa ideală de 7 ori. Atacantul român are 11 goluri și 6 assisturi.

Cota de piață a fotbalistului e de 6,5 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt, iar contractul său cu Parma expiră pe 30 iunie 2025.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed