Decizie-șoc la Bologna! L-au dat afară pe Sinisa Mihajlovic, antrenorul bolnav de leucemie: `E grotesc ceea ce faceți`!

Bologna se află pe locul 16 în Serie A, cu trei puncte în cinci etape, iar conducătorii rossoblu n-au mai suportat jocul modest și au luat astăzi o decizie extrem de delicată.

L-au concediat pe Sinișa Mihajlovic, tehnician aflat pe banca Bologniei de pe 28 ianuarie 2019. Asta în condițiile în care antrenorul de 53 de ani este într-o situație cumplită. Tocmai a încheiat o nouă cură de chimioterapie, din cauză că leucemia i-a recidivat.

De altfel, situația n-a fost deloc una prea plăcută pentru Mihajlovic, care în ultima vreme, a fost insultat pe rețelele de socializare de fanii Bolognei.

Fiica sârbului, Viktorija, n-a putut să rabde și a reacționat imediat, sărind să-și apere tatăl aflat deja în suferință din cauza bolii: „S-a depășit o limită. Vreți să-mi insultați tatăl pentru profesia lui? OK.

Dar dacă e vorba de familie, sănătate, nu e OK. Nu mai accept așa ceva. E grotesc ce faceți! Nu uitați că vorbiți de un om, de tatăl meu. Mi-e rușine de voi”, le-a transmis fiica lui Mihaijlovic.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed