David Popovici, lăudat în presa internațională. ‘Prezentul și viitorul sunt ale lui’

Campionul mondial al probei de 200 m liber a impresionat o lume întreagă.

După ce a câștigat aurul în proba de 200 m liber la CM de natație de la Budapesta, David Popovici s-a calificat și în semifinalele de la 100 de m liber, probă unde a reușit cel mai bun timp.

Spaniolii de la AS i-au dedicat un articol în care scriu că românul dă senzația că înotul nu are limite.

„Prezentul este David Popovici, înotătorul român în vârstă de 17 ani care luptă de două sezoane şi își transformă toată proiecția în realitate.

Și viitorul este tot al lui. Românul alunecă prin piscină cu puţin efort, fără să ridice apa sau să schimbe ritmul, cu o naturalețe uimitoare.

Face parte din acel grup de sportivi care impresionează când îi vezi în prima clipă. Arena Duna din Budapesta şi-a pus ochii pe acest bărbat înalt, brunet, cu aspect încă tineresc, care a alunecat pe culoarul 4 şi a stabilit un record mondial la juniori”, scriu cei de la AS.com.

Presa din Ungaria a reacționat și ea după rezultatele românului.

„David Popovici, în vârstă de 17 ani, care a stabilit ieri un record mondial la juniori, a concurat cu campionul olimpic Tom Dean. Britanicul a fost în frunte în primii 100 de metri, apoi Popovici a preluat conducerea și a câștigat cu un avans semnificativ. În plus, a stabilit un record mondial la nivel de juniori: 1:43,21. E primul bărbat din România care câștigă aurul! Vreodată!”, scrie și Nemzeti Sport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed