Dan Petrescu, ironic la adresa arbitrului Cătălin Popa: ‘Arbitraj ca pe vremea celor de la Scornicești. Puteți să puneți titlu: Popa 2 – CFR 1’

Dan Petrescu a rămas calm după meciul cu Rapid și nu a făcut scandal așa cum s-a întâmplat de cele mai multe ori când echipa sa a fost defavorizată. Totuși, antrenorul nu s-a abținut și a fost ironic la adresa arbitrului Cătălin Popa.

”În primele 30 de minute, am controlat jocul, apoi a venit faza penalty-ului, pe care am revăzut-o. Luckassen a făcut primul faultul. Penalty, au dat gol, până la pauză am căzut, putea fi și 2-0.

În repriza a doua, iar am început bine, apoi penalty. Dacă avem VAR, nu înțeleg de ce nu s-a dus să vadă faza, că la primul s-a dus. La ultima fază, când ai corner, tu fluieri finalul…

Mi s-a părut un penalty ca pe vremea Scorniceștiului, fără să le iau din merite celor de la Rapid. A fost o viciere clară de rezultat. Puteți să puneți un titlu, Popa 2, CFR 1.

Orice acțiune a fost judecată în favoarea lor. De ce să mă mai duc eu să fac scandal? Eu am stat pe bancă, am stat liniștit. Nu cred că e vina lui neapărat, dacă cei de la VAR l-ar fi chemat sau el să fi spus că vrea să vadă fazele mai bine…”, a spus Petrescu după meci.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed