Cutremur la FCSB! Şi-a dat demisia imediat după finalul meciului. Probleme mari pentru Gigi Becali

Cutremur la FCSB! Şi-a dat demisia imediat după finalul meciului. Probleme mari pentru Gigi Becali. Antrenorul din acte al vicecampioanei a anunţat că pleacă de la echipă imediat după FCSB-Petrolul 4-1.

Leo Strizu nu a mai suportat umilinţele la care ar fi fost supus în ultimul timp. Mihai Stoica nu l-ar mai fi lăsat să intre nici în vestiar.

Şi-a dat demisia imediat după finalul meciului

Gigi Becali trebuie să-şi caute antrenor. Leo Strizu spune că pleacă de la FCSB. Era antrenorul principal din acte, însă îndeplinea doar un rol decorativ.

„Am stat și m-am gândit și am luat o decizie grea pentru mine și pentru club. E ultimul meci în care voi mai colabora cu FCSB. Am luat decizia ieri, azi. Această decizie luată din motive personale îmi aparține, nu o să cadă bine clubului, dar e mai bine pentru mine. Am motive personale care m-au făcut să iau această decizie, nu e ușor. Mâine, Argăseală va avea demisia pe birou”, a declarat Strizu la finalul partidei cu ploieștenii.

Leo Strizu a fost angajat de FCSB în noiembrie 2022. Conform regulamentului, FCSB are acum la dispoziție 30 de zile să numească un nou „principal”.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed