Cum l-a șocat Adrian Ilie pe Codin Maticiuc! `Cobra` l-a lăsat mască pe actor: `Omul parcă e din viitor!`

Codin Maticiuc a făcut furori cu un videoclip urcat pe contul său de Tik Tok în care vorbește despre fostul mare internațional Adrian Ilie, cu care se întâlnește mai mereu într-un restaurant pe care-l frecventează amândoi.

Celebrul personaj monden, actor și influencer, Maticiuc s-a arătat șocat de precizia cu care Adrian Ilie ghicește rezultatele partidelor de fotbal pe care le mai urmăresc împreună. Dacă s-ar apuca să dea ponturi, ”Cobra” ar mușca letal din banii caselor de pariuri, e convins Maticiuc.

„Haideți să vă povestesc ceva ce mi se întâmplă de ceva vreme. Merg la o cârciumă la mine în cartier și suntem câțiva clienți de-ai casei, ne vedem acolo aproape în fiecare seară. Eu, cu gașca mea, avem o masă. Adrian Ilie, faimosul jucător al naționalei, are și el o masă. Avem televizor, ne uităm la meciuri, fumăm narghilea, mâncăm.

Omul ăsta întotdeauna spune cine câștigă și care e scorul corect! S-a întâmplat o dată, s-a întâmplat de două ori, am zis că e normal, mai știe omul, le nimerește, a jucat fotbal. Dar la Villarreal – Real Madrid s-a întâmplat ceva incredibil. La 2-0 pentru Villarreal, el zice că bate Real, a și pus la pariuri pe Real.

«Bă, Adi, te rog eu mult de tot, e 2-0 pentru Villarreal, joacă ăștia bine, e călărită Realul». «Nu, nu, câștigă Real Madrid», zice el. Băi, parcă omul e din viitor și s-a întors în trecut să ne spună ce s-a întâmplat.

Am văzut că n-are conturi de socializare. Cred că îl plătesc casele de pariuri să n-aibă conturi de socializare și să nu posteze (n.r. – râde). Omul ăsta e de plătit, jur, ca să nu posteze! Dacă ar posta, ar reuși să bage în faliment casele de pariuri”, a povestit Maticiuc.

Distribuie articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 FCV Farul Cons… 30 19 7 4 54 28 +26 64
2 CFR Cluj 30 20 3 7 54 28 +26 63
3 FCSB 30 17 6 7 51 35 +16 57
4 Universitatea … 30 16 6 8 37 27 +10 54
5 Rapid 30 15 7 8 40 26 +14 52
6 Sepsi 30 11 9 10 47 30 +17 42
7 U Craiova 1948 30 11 7 12 34 33 +1 40
8 Petrolul 52 30 11 3 16 28 44 -16 36
9 Universitatea Cluj 30 8 10 12 25 37 -12 34
10 Voluntari 30 8 10 12 28 32 -4 34
11 Botoșani 30 7 11 12 29 44 -15 32
12 Chindia Târgovişte 30 7 11 12 32 42 -10 32
13 Hermannstadt 30 11 8 11 30 29 +1 32
14 Argeș 30 6 9 15 21 41 -20 27
15 UTA Arad 30 6 9 15 29 41 -12 27
16 Mioveni 30 4 10 16 23 45 -22 22

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari