Cristiano Bergodi, dat afară?! Anunţ de ultimă oră despre antrenorul italian. Suporterii au dat un mesaj clar înaintea meciului

Cristiano Bergodi, dat afară?! Anunţ de ultimă oră despre antrenorul italian. Suporterii au dat un mesaj clar înaintea meciului. Rapid are un parcurs groaznic în play-off-ul de Superliga.

Echipa lui Cristiano Bergodi are 3 înfrângeri în primele trei etape. Totuşi, suporterii nu se bagă peste conducere. Spun că Dan Şucu este cel care îi va decide soarta lui Cristiano Bergodi.

Cristiano Bergodi, dat afară?!

Gigi Corsicanu a vorbit despre situaţia lui Cristiano Bergodi. Speră ca Rapid să o bată pe Sepsi şi echipa să-şi revină. Rapid a ieșit din lupta pentru titlu, iar Gigi Corsicanu își dorește să vadă o schimbare de atitudine la echipa giuleşteană.

„Aveam așteptări din partea echipei asupra atitudinii din teren, pentru că au fost toate probleme din ultimul timp și ne așteptam să ne răsplătească cu o altfel de atitudine. Se pare că au avut parte de o cădere psihică și lucrurile nu au fost cum ne așteptam.

Sper să ne revenim, să câștigăm luni și să ne liniștim puțin. Pot să spun doar că patronii echipei au decizia (n.r. privind demiterea lui Bergodi), noi suntem suporteri și trebuie să fim în tribună, să fim alături de Rapid în momentele grele. Patronii știu ce au de făcut și sunt în măsură să ia decizii, care nu țin de noi.

Aici este problema patronilor și dânșii știu mai bine ce este de făcut. Suntem în 2024, trebuie să ne adaptăm în vremurile în care trăim. Nu putem să tratăm situația de acum, la fel cum se întâmpla înainte. Evoluăm, nu putem să rămânem la stadiu de acum 30 de ani”, a declarat Corsicanu, conform fanatik.ro.

Nu s-a oprit aici. „Am dat dovadă de înțelegere, am spus și înainte că nu este nicio presiune din partea suporterilor. Suntem conștienți că totul se construiește în timp, nu putem să facem performanțe peste noapte. Au fost echipe care au câștigat campionatul și după s-au desființat.

Nu îmi aduc aminte să fim conduși cu 4-0 pe Giulești la pauză, nu a scandat nimeni demisia. Suporterii au încurajat echipa și la final și-au exprimat nemulțumirea. Nu cred că s-a creat o presiune asupra echipei în timpul celor 90 de minute.

Este normal ca la sfârșitul spectacolului să îți exprimi nemulțumirea. Asta se întâmplă pe orice stadion din lumea asta, nu cred că se întâmplă doar la Rapid. Cred că este de apreciat și că la 4-0 tot stadionul încuraja echipa”, a mai spus Corsicanu.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed