Crețu și Rivaldinho, triști după egalul din Giulești: ‘S-a greșit la ambele goluri’

Rapid și CSU Craiova au terminat le egalitate, scor 2-2, meciul din etapa 18 din Liga 1. Oltenii au condus cu 2-0 după golurile marcate de Crețu și Bairam, în timp ce pentru gazdele au marcat Albu și Dugandzic.

Alexandru Crețu a fost extrem de supărat la finalul meciului pentru că echipa sa nu a reușit să mențină avantajul.

”Am intrat cu un rezultat bun la pauză. S-a greșit la ambele goluri. Aici se câștigă greu puncte. E îmbucurător că vin suporterii la meci. Nu e un punct câștigat, sunt două puncte pierdute. Secretul meu e simplu, muncesc în timpul săptămânii și dau ce am mai bun la meci.

Lumea care mă cunoaște știe ce om sunt și ce fac în timpul săptămânii. Nu pot să zic că a fost o săptămâna fericită. Un rezultat rușinos la Ocna Mureș, dar în condiții grele. Puțina lume știe ce e acolo. Mă bucur că nu am pierdut, iar echipa arată bine”, a declarat Alexandru Crețu la finalul partidei.

Rivaldinho: „Noi ne-am obişinuit cu victorii”

„Cred că toţi colegii mei avem un sentiment trist, ştim că era greu. La 2-0 avem un sentiment ca şi cum am fi pierdut. Am jucat în deplasare, dar de la 2-0 ne-au egalat. Noi ne-am obişinuit cu victorii. Echipele mari nu trebuie să fie mulţumite cu un egal, ci doar cu victorii. Puteam să plecăm cu 3 puncte, avem sentimentul acesta. Până a urmă, şi un punct e important. E o pauză, trebuie să punem la punct multe lucruri”, a declarat Rivaldinho.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed