Cosmin Olăroiu, anunț clar. Ce le-a transmis șeicilor după ce a câștigat Cupa Ligii

Cosmin Olăroiu a avut un mesaj clar pentru șefii echipei Al Sharjah, după ce a câștigat Cupa Ligii în Emiratele Arabe Unite.

Antrenorul român spune că va decide în zilele următoare dacă va mai rămâne pe banca celor de la Al Sharjah.

Cosmin Olăroiu îi îngrijorează pe șeici

Cosmin Olăroiu a câștigat alături de echipa sa al treilea trofeu din acest sezon după Supercupa și Cupa Președintelui. În finala Cupei Ligii, Al Sharjah a învins-o pe Al-Ain, scor 2-1.

”Toată lumea a muncit din greu să ne atingem obiectivele în acest sezon, încercăm să dăm tot ce avem mai bun pentru a câștiga trofee. Am jucat bine, nu depindem de un jucător sau doi. Am câștigat acest trofeu în seara aceasta, chiar dacă am avut mulți jucători absenți.

Speram să câștigăm patru trofee în acest sezon, dar nu am reușit să ne impunem în campionat”, a spus Cosmin Olăroiu, după meci.

Tehnicianul nu a decis deocamdată ce va face în viitor. Acesta are unele probleme medicale și ar putea să nu o mai pregătească și sezonul următor pe Al Sharjah.

”Am o programare la medic în următoarele zile. După ce voi vedea raportul medicului și diagnosticul, voi decide dacă rămân sau plec de la Al Sharjah”, a adăugat Olăroiu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 FCSB 10 8 1 1 22 9 +13 25
2 CFR Cluj 9 6 1 2 19 11 +8 19
3 Rapid 10 5 3 2 21 11 +10 18
4 Universitatea … 10 5 3 2 14 9 +5 18
5 Hermannstadt 10 3 5 2 15 12 +3 14
6 Petrolul 52 10 3 5 2 14 13 +1 14
7 Sepsi 8 3 3 2 10 9 +1 12
8 U Craiova 1948 10 4 0 6 19 20 -1 12
9 FCV Farul Cons… 9 4 0 5 13 15 -2 12
10 Oţelul 10 1 8 1 9 9 +0 11
11 Universitatea Cluj 10 2 5 3 14 18 -4 11
12 Politehnica Iași 9 3 1 5 11 15 -4 10
13 Voluntari 10 3 1 6 15 23 -8 10
14 UTA Arad 9 2 2 5 8 14 -6 8
15 Dinamo Bucureşti 10 2 2 6 7 18 -11 8
16 Botoșani 10 0 6 4 10 15 -5 6

Populare

Articole similare
Recomandari

Doliu în fotbalul românesc. S-a stins din viață o adevărată legendă. Nu a avut nicio șansă

Doliu în sportul românesc. Adrian Hârlab a murit la...

Neymar s-a dezlănțuit. Mesaj dur pentru jurnaliștii care l-au enervat cumplit

Neymar s-a dezlănțuit. Mesaj dur pentru jurnaliștii care l-au...

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed