Coșmar total pentru cei de la FCSB. Un fost internațional a dat de pământ cu echipa lui Gigi Becali.
Farul a câștigat la Ovidiu, scor 3-2, cu FCSB și a devenit noua campioană a României.
Un fost internațional a dat de pământ cu echipa lui Gigi Becali
FCSB a pierdut meciul decisiv din play-off cu Farul, chiar dacă a condus cu 2-0. Echipa lui Hagi a revenit fabulos și s-a impus cu 3-2.
Viorel Moldovan a amintit de meciul jucat de formația lui Becali în semifinalele Cupei UEFA, în 2006. Atunci Middlesbrough a revenit de la 0-2 și a câștigat cu 4-2, calificând-se în finală (4-3 la general).
„Farul e îndreptățită să fie campioană. A condus de la început. În plus, având în vedere jocul prestat, organizarea defensivă și exprimarea, e corect. Mă bucur că fotbalul a fost premiat în acest sezon.
FCSB a avut o precizie incredibilă. A avut două acțiuni și a dat de două ori. A fost foarte pragmatică. Farul a început cu frică și timiditate. Dar, a revenit. Acel gol al lui Mateus le-a făcut bine celor de la Farul. Au intrat cu altă stare de spirit. În repriza a doua am văzut o singură echipă. Farul a impresionat, a avut posesie și acțiuni în viteză. A avut o dinamică mult mai bună.
De cealaltă parte, FCSB parcă a fost îngenuncheată. Ceva s-a întâmplat, din punct de vedere fizic. Mi s-a părut depășită și fără resurse. La 2-0, după revenirea Farului, am avut un deja vu. Mă gândeam la meciul de la Middlesbrough. A mai lipsit un gol. De la 2-0, Middlesbrough a revenit la 4-2. Acum Farul a revenit la 3-2. Mai lipsea un gol”, a spus Viorel Moldovan la PrimaSport.