Coincidența stranie de la Mondial: numărul care ne arată cine va deveni campioană mondială

Campionatul Mondial din Qatar este în faza semifinalelor, iar în urma meciului dintre Franța și Maroc vom afla a doua finalistă.

Coincidențele stranii se țin lanț la Campionatul Mondial, iar una dintre acestea ne-ar putea indica viitoarea campioană mondială.

Marocul câștigă Mondialul

În anul 2014, la ediţia Cupei Mondiale găzduită de Brazilia, trofeul suprem a fost câştigat de Germania, care avea în echipă un jucător legitimat la clubul englez Chelsea. Acesta era Andre Schurrle, atacantul care purta la Chelsea tricoul cu numărul… 14, adică exact anul disputării cupei Mondiale, informează News.ro.

În anul 2018, în Rusia, trofeul a fost câştigat de echipa naţională a Franţei. Şi Franţa avea un fotbalist care evolua pentru Chelsea. Este vorba de Olivier Giroud care era purtătorul tricoului cu numărul 18 în echipa londoneză. 18 de la anul disputării acelei ediţiie a Cupei Mondiale – 2018.

În 2022, Maroc vine la rând cu un jucător care evoluează pentru Chelsea Londra şi care poartă tricoul cu numărul 22. Este vorba de marocanul Hakim Ziyech, adică unul din jucătorii care vor intra pe teren astă seară pentru semifinala dintre Franţa şi Maroc.

Se va repeta povestea din 2014 şi 2018, sau totul este doar o coincidenţă stranie?

Detaliile semifinalei Franța vs Maroc

Marocul va juca, în această seară, semifinala împotriva Franței. ”Cocoșii” sunt mari favoriți la calificare, iar o victorie a Marocului ar reprezenta un șoc uriaș.

Deocamdată, Maroc este prima echipă din Africa care ajunge în semifinale. O victorie a Marocului ar fi una cu adevărat istorică atât pentru lumea fotbalului, dar mai ales pentru Africa.

De partea cealaltă, Franţa va încerca să devină a treia echipă care reuşeşte să îşi apere titlul de campioană, după Italia (1938) şi Brazilia (1962).

Până atunci, ”Les Bleus” vor încerca să joace a doua finală consecutivă, lucru care nu a mai fost reuşit din 2002 (Brazilia).

Meciul va fi arbitrat de mexicanul Cesar Arturo Ramos Palazuelos, iar arbitri asistenţi vor fi conaţionalii săi Alberto Morin Mendez şi Miguel Angel Hernandez Paredes. Al patrulea oficial a fost desemnat venezueleanul Jesus Valenzuela Saez.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed