Ce se întâmplă, de fapt, cu Radu Drăgușin. Anunţ clar despre tricolor și despre evoluția sa în Premier League. Edi Iordănescu trebuie să ştie tot. Sunt amănunte de ultimă oră despre fundaşul central.
Radu Drăgușin nu a confirmat la Tottenham atât de mult încât să își asigure locul de titular. Momentan, fotbalistul este rezerva lui Van den Ven. Toată lumea așteaptă să vadă rezultate bune din partea românului.
Ce se întâmplă, de fapt, cu Radu Drăgușin!
Gabi Tamaș (40 de ani) a fost jucator la patru echipe din fotbalul britanic. Acesta îl sfătuiește pe Radu Drăgușin. Fanii l-au așteptat cu mari speranțe iar transferul lui a costat o avere.
Tamaş i-a transmis internaționalului de 22 de ani să-și schimbe abordarea pentru că viteza și stilul de joc sunt diferite în Premier League, comparativ cu campionatul Italiei și al României.
Transferul lui Drăgușin a fost unul dintre cele mai scumpe și așteptate din această iarnă. Tottenham l-a cumpărat de la Genoa cu 30 de milioane de euro, 25 de milioane la semnătură. Restul de cinci milioane sub formă de bonusuri, dar fundașul român nu s-a impus în prima echipă așa cum sperau.
A bifat șase meciuri, în ultimele două a fost titular, dar după revenirea lui Van den Ven a trecut din nou pe banca de rezerve. În ultimul meci terminat la egalitate 1-1 cu West Ham, nu a jucat niciun minut.
„Este un jucător talentat, foarte bine tactic, după părerea mea trebuie să mai muncească la viteză. Sau, dacă nu poate să îmbunătățească viteza, să abordeze altfel fotbalul”, a declarat Gabi Tamaș, conform prosport.ro.
Are nevoie de timp!
Gabi Tamaș este sigur că Radu Drăgușin are nevoie de timp și încredere pentru a se adapta la fotbalul și stilul de viață din Marea Britanie.
„Cred că și-a dat și el seama după meciul Fulham, că m-am uitat, am văzut, este alt ritm de joc. Până te acomodezi, orice jucător nu poate de 100% din primul an, o spun pe propria răspundere, pentru că am fost acolo și am văzut ce se întâmplă, nu te împaci cu vremea, nu-ți place mâncarea, familiei nu-i place, prietenei, soției, copilului, sunt mai mulți factori.
Încet, încet trebuie să le depășești, să te acomodezi și să fii ca la tine acasă pentru a putea să dai tot. Adică îi mai trebuie un pic de acomodare, să vadă cum este fotbalul englez, pentru că este diferit de cel italian”, a mai spus fostul internațional.
Gabi Tamaș a jucat 45 de meciuri în Premier League, la patru echipe din fotbalul britanic, WBA, Doncaster, Wattford și Cardiff.