Ce lovitură! Fostul selecționer este aproape de o revenire în fotbalul românesc: `Mă atrage ideea să revin, e clar, face parte din mine`

FC Botoșani a rămas fără antrenor după demisia lui Mihai Teja, iar patronul echipei, Valeriu Iftime, pare că și-a găsit favoritul.

Florin Bratu, fostul selecționer de la U21, și-a declarat interesul pentru a prelua pe FC Botoșani.

Florin Bratu este aproape de FC Botoșani

Bratu crede că formația ”moldavă” are un lot de primele cinci locuri în Superligă.

Mă atrage ideea să revin, e clar, face parte din mine. Aștept, să vedem până la urmă ce se va concretiza. Au fost și de afară niște propuneri chiar din țările arabe. E bine să ai principii dar până la un moment dat, atunci când nu perturbă viața echipei. Fotbalul înseamnă rezultate, atâta timp cât ai rezultate și lucrurile merg bine, toată lumea e fericită. Trebuie un ciclu săptămânal, să faci tot ca să câștigi meciul care urmează.

Pentru mine Botoșani e în primele cinci echipe din România, are lot tehnic, poți face posesie. Poți ataca adversarul, te poți impune în meciuri. Îmi pare rău că lucrurile nu funcționează acum, are niște străini, dar și niște români de echipă națională, care sunt interesanți. CFR, FCSB, s-au hrănit de acolo, din jucătorii aceia. Universitatea Craiova la fel, asta spune multe despre Botoșani și despre potențialul acestor jucători”, a spus Florin Bratu, pentru ProSport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed