Frumusețea unei remize! Chindia și FC Botoșani au oferit un fotbal cu de toate la Ploiești: comedie, adrenalină și suspans!

Primul meci al returului a consemnat și tontogolul campionatului! S-a petrecut la Ploiești, între Chindia și FC Botoșani.

În minutul 3, Doru Popadiuc a insistat la o minge care părea pierdută, însă finalizarea a fost de-a dreptul neverosimilă: Pap a degajat neglijent în el, mingea a prins un efect ciudat și s-a cuibărit sub bară.

Însă Botoșaniul a reușit să întoarcă tabela în repriza secundă, spre disperarea lui Toni Petrea. Elevii lui Teja egalaseră în minutul 32, dintr-un penalty dictat după ce Căpușă l-a tras de tricou pe Bohui Zabou în interiorul careului. Sebastian Mailat a transformat.

Iar în minutul 79, Camara a adus-o pe Botoșani în avantaj. Care avantaj s-a menținut până-n prelungiri. Chindia n-a renunțat, iar Daniel Popa a reușit să restabilească egalitatea și să aducă un punct în contul echipei sale.

Chindia (4-2-3-1): Căbuz – Căpușă, Celea, Orozco, Dumitrașcu – Vorobjovas, Akhmatov – A. Șerban, Popadiuc, Neguț (cpt.) – D. Popa
Rezerve: D. Moldovan – Ad. Ioniță, Cherchez, Atanase, Boldor, Grubac, Passaglia, Mihaiu, Chamed
Antrenor: Anton Petrea

FC Botoșani (4-3-3): Pap – Sno, Sadiku, Boli, Țigănașu (cpt.) – Zabou, Perianu, Ivanov – Mateus, Camara, Mailat
Rezerve: Ureche – Dragu, Șeroni, Patache, E. David, M. Roman, Pinson, Sylla, Shahaf
Antrenor: Mihai Teja

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed