Căpitanul Angliei, Harry Kane, o ia pe urmele lui Chiricheş, cu scuzele: ‘Nu este momentul să ne panicăm’

Căpitanul selecţionatei Angliei, Harry Kane, a deplâns prestaţia echipei după înfrângerea categorică suferită în faţa Ungariei (0-4), în Liga Naţiunilor la fotbal, dar a afirmat că nu este momentul pentru panică, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

„A fost o seară decepţionantă. În prima repriză, ne-am creat suficiente ocazii pentru a înscrie, dar aceasta a fost povestea noastră în Liga Naţiunilor până în acest moment. Nu am putut să fim suficient de tranşanţi”, a spus el.

„În repriza secundă, a fost inacceptabil ce s-a întâmplat. După 0-2, să luăm golurile pe care le-am luat. Dar nu este momentul să ne panicăm, ci este momentul să ne trezim. Acum avem nevoie de vacanţă şi vom reveni mai puternici în septembrie”, a adăugat Kane.

„Este prima noastră mare înfrângere după mult timp. Apărarea a fost baza succesului nostru în ultimii 4-5 ani. A fost o seară de uitat, evident, dar trebuie să ne revenim şi să avansăm. În plus, trebuie să ne pregătim pentru ceea ce va fi o mare Cupă Mondială, care este principalul obiectiv”, a adăugat Kane.

Selecţionata Angliei, vicecampioana europeană, a fost umilită de echipa Ungariei, care s-a impus cu scorul de 4-0, chiar la Wolverhampton, marţi seara, într-un meci din eşalonul de elită al Ligii Naţiunilor la fotbal.

Maghiarii, antrenaţi de italianul Marco Rossi, s-au impus prin golurile marcate de Roland Sallai (16, 70), Zsolt Nagy (80) şi Daniel Gazdag (89), în timp ce echipa pregătită de Gareth Southgate a încheiat meciul în zece oameni şi ocupă ultimul loc în grupă, fără victorie.

Ungaria este liderul grupei, după victoria din Albion. Ungaria nu mai câştigase în deplasare cu Anglia de la celebrul meci din 1953, când se impunea cu 6-3 pe Wembley. Selecţionata ”Three Lions” nu mai pierduse la o asemenea diferenţă acasă din 1928, când Scoţia se impunea cu 5-1.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed