Mai mulți selecționeri și-au pierdut locul după ce echipele lor au părăsit Campionatul Mondial. Acum, se pare că în pericol ar fi antrenorul Elveţiei, Murat Yakin, dar și Luis Enrique, selecționerul Spaniei.
Elveția a fost zdrobită de Portugalia, scor 1-6, iar șefii federației s-ar putea să-l dea afară pe Yakin. Toți sunt nemulțumiți pentru că antrenorul a decis să joace prima oară cu o apărare cu cinci fundaşi într-un meci oficial.
„Antrenorul a schimbat planul. A trebuit să ne adaptăm. Dar în final, n-a funcţionat”, a declarat Xherdan Shaqiri.
„Noi am cheltuit prea multă energie în faza grupelor”, a spus însă Murat Yakin, care consideră că nu a făcut nimic greșit.
Marca anunță înlocuitorul lui Luis Enrique
Spania a părăsit Cupa Mondială din Qatar după ce a fost învinsă de Maroc, iar jurnaliștii de la Marca au aflat deja cine ar fi înlocuitorul lui Luis Enrique. Luis de la Fuente (61 de ani), selecționerul naționalei U21 a Spaniei.
Luis Rubiales, președintele Federației, ar fi cel care insistă pentru această variantă, dar așteaptă ca selecționerul să-și dea demisia.
Luis Enrique nu a anunțat deocamdată ce intenții are.
„Nu pot să vă spun, nu știu. Nu-i momentul să vorbesc despre viitorul meu. Stau foarte confortabil în Federație și, dacă ar fi după mine, aș continua toată viața. Dar trebuie să iau cea mai bună decizie pentru mine și pentru echipă”.