Bombă în Superliga! Dumitru Dragomir a vrut să preia o echipă. Detalii incredibile de la negocieri

Bombă în Superliga! Fostul preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir, a vrut să preia o echipă. Chiar acesta a oferit detalii incredibile de la negocieri. Spune că urma să semneze actele, dar s-a răzgândit.

Dumitru Dragomir a dezvăluit că a fost la un pas de a prelua Petrolul. Echipa prahoveană are mari dificultăţi financiare.

Dumitru Dragomir a vrut să preia o echipă

Dumitru Dragomir a fost la un pas de a reveni în Superliga. A vrut să preia Petrolul, dar s-a răzgândit în ultima clipă. „Nu vrea să mai rişte acel investitor, prin câte a trecut. Mitică Dragomir a fost investitorul, adică eu. Au fost negocieri. Am fost la potou acolo să mă implic. De abia scăpasem de nenorocirile din footbal şi intram din nou în ele. Petrolul e de luat. Are stadion, are suporteri. Cine intră la Petrolul trebuie să aducă jucători de valoare cu 2-3 milioane. Dacă nu ai rezultate, e greu la Petrolul. Trebuie să ai inteligenţă. mai găsisem şi pe cineva lângă mine. Din punct de vedere financiar nu era o problemă, vârsta şi emoţia era problema. Fără ajutorul Primăriei şi al Prefecturii nu vor reuşi. Nu poţi să te disociezi de primar. Am fost în tratative cu ei două săptămâni, trebuia să semnăm actele ieri”, a dezvăluit Dragomir, în direct la ProArena.

Mai mult, într-un dialog cu Valeriu Răchită, care se afla în studio, Dragomir a venit cu veşti proaste. Spune că Petrolul are nevoie imediată de bani, altfel riscă falimentul. „Nu sunt bune deloc informaţiile din interior de la Petrolul. Nu sunt bune deloc. Nu aveţi ce face. A fost diferenţă mare între Rapid şi Petrolul. Petrolul şi-a depăşit condiţia până acum. Datoriile nu sunt mari, 1,5 milioane. E obligatoriu, e nevoie de 500 de mii acum imediat”, a mai spus Dragomir, conform sursei citate.

Cei de la Petrolul au probleme financiare mari. Speră să cedeze un jucător în această iarnă pentru a plăti din datorii. După spusele lui Dragomir, datoriile sunt de peste 1,5 milioane de euro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed