Basarab Panduru l-a luat peste picior pe Mihai Pintilii: ‘Mă uitam după Puya’

Basarab Panduru s-a distrat pe seama lui Mihai Pintilii. Discursul antrenorului de după meciul cu Farul l-a amuzat teribil pe fostul internațional.

FCSB a pierdut meciul cu echipa lui Hagi (2-3), însă Pintilii nu și-a criticat deloc elevii, ba mai mult a avut doar cuvinte de laudă la adresa lor.

„Băieţii îşi fac treaba senzaţional, nu ai ce să le reproşezi. Mă bucur că ei formează o familie şi nu mai sunt jucătorii care erau unul într-o parte, unul într-o parte”, a fost declaraţia dată de Mihai Pintilii.

Basarab Panduru l-a luat peste picior pe Mihai Pintilii

Basarab Panduru s-a amuzat după ce a auzit declarația lui Pintilii despre „familia de la FCSB”.

„Da, şi mie mi se pare. Familia e foarte importantă, grupul unit, totul e făcut cu dragoste. Mă uitam după Puya? Era pe acolo, că nu-l vedeam? Nu contează că nu câştigăm campionatul, nu e nicio problemă, nu ştiu. Tu ce înţelegi?”, a spus Basarab Panduru la orangesport.ro.

Farul Constanţa a învins duminică, în deplasare, scor 3-2, pe FCSB, după un meci în care gazdele au condus până în minutul 90+4 cu 2-1. Golurile victoriei au fost înscrise în numai două minute.

Cordea a deschis balul în minutul 47. Denis Alibec a restabilit egalitatea, apoi Andrea Compagno și-a dus echipa din nou în avantaj

În prelungiri, Farul a întors incredibil scorul, după eliminarea lui Dawa. Billel Omrani a fost autorul unui autogol în minutul 90+5, iar după câteva secunde Borza a reuşi golul victoriei.

În urma acestui rezultat Farul a revenit pe primul loc în Liga 1.

Distribuie articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 FCV Farul Cons… 30 19 7 4 54 28 +26 64
2 CFR Cluj 30 20 3 7 54 28 +26 63
3 FCSB 30 17 6 7 51 35 +16 57
4 Universitatea … 30 16 6 8 37 27 +10 54
5 Rapid 30 15 7 8 40 26 +14 52
6 Sepsi 30 11 9 10 47 30 +17 42
7 U Craiova 1948 30 11 7 12 34 33 +1 40
8 Petrolul 52 30 11 3 16 28 44 -16 36
9 Universitatea Cluj 30 8 10 12 25 37 -12 34
10 Voluntari 30 8 10 12 28 32 -4 34
11 Botoșani 30 7 11 12 29 44 -15 32
12 Chindia Târgovişte 30 7 11 12 32 42 -10 32
13 Hermannstadt 30 11 8 11 30 29 +1 32
14 Argeș 30 6 9 15 21 41 -20 27
15 UTA Arad 30 6 9 15 29 41 -12 27
16 Mioveni 30 4 10 16 23 45 -22 22

Populare

Articole similare
Recomandari

Marius Şumudică s-a dezlănţuit! Ce l-a scos din minţi pe antrenor. Cauzele retragerii din activitate

Marius Șumudică s-a dezlănțuit! Tehnicianul care activează în Arabia...

Comitetul Internaţional Olimpic, implicat într-un scandal uriaș. Sunt implicați peste 300 de sportivi

Comitetului Internaţional Olimpic este implicat într-un scandal uriaș. Peste...

Cristiano Ronaldo i-a lăsat pe toți mască. S-a dat în spectacol, iar iubita sa a avut un adevărat șoc/ Foto. Video

Cristiano Ronaldo i-a lăsat pe toți mască. Georgina Rodriguez...

Parteneri
Recomandari