Au decupat trei puncte cu foarfeca lui Grigore! Final uluitor la Botoșani, egalat în ultimul minut, Rapid a dat lovitura în prelungiri

Timp de o repriză, meciul a părut o luptă surdă. Iar Rapid a stat pe locul al treilea, din minutul 42, când Pănoiu a deschis scorul la Botoșani, și până în ultimul minut regulamentar, când Camara egalase, meritat de altfel, după cum s-au desfășurat ostilitățile în cea de-a doua repriză. Apoi, a coborât din nou sub FCSB, spre dezamăgirea tuturor.

Însă cine n-are bătrâni, vorba clișeului, să-și ia unii, dar buni. Dragoș Grigore a prins o foarfecă precum Pele în filmul Escape to Victory. Și exact asta a făcut Rapidul lui Adrian Mutu. A scăpat în câștigătoare, tăindu-și partea, adică cele trei puncte, în prelungiri, grație lui Grigore. S-a încheiat 2-1 pentru giuleșteni și noaptea asta înnoptează pe podium.

FC BOTOȘANI (4-3-3): Pap – Mboko, Mutombo, Dican (cpt.), Țigănașu – Ivanov, Zabou, Cioiu – Dragu, M. Roman II, Mailat
Rezerve: Ducan – Ed. Florescu, E. David, Pinson, Burlacu, M. Roman I, S. Camara, Golofca, M’Dahoma
Absenți: Sadiku (suspendat), Ed. Florescu (menajat)
Antrenor: Flavius Stoican

RAPID (4-3-3): H. Moldovan – Onea, Săpunaru (cpt.), P. Iacob, Morais – Emmers, Al. Albu, Al. Ioniță II – Pănoiu, Dugandzic, Costache
Rezerve: Drăghia – Belu Iordache, Ignat, Dr. Grigore, Papeau, Sefer, Bamgboye, Luckassen, Crepulja
Absent: A. Ciobanu (accidentat)
Antrenor: Adrian Mutu

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed