Atmosferă incendiară pe Arena Națională. Aproape 25.000 de copii îi susțin pe tricolori / Foto

Atmosferă incendiară pe Arena Națională. Aproape 25.000 de copii, cu vârsta sub 14 ani, îi susțin pe tricolori la meciul cu Andorra.

Micuții suporteri au intrat gratis la fel ca și la meciul din 2019 cu Norvegia, atunci când în tribune au fost 29.854.

”Vom avea o galerie specială. Am plecat de la același plan ca cel din 2019 și ne dorim să fie la fel de sigur ca cel de atunci. Trebuie să punem în primul rând siguranța copiilor.

Vom avea peste 20 de mii de copii, în procesul de aproape a biletelor am refuzat și câteva cereri pentru că nu erau conforme. Dacă vreți să vă dați seama, acum veneau trei autocare din Sânnicolau Mare, vin din toată România. Vom avea peste 486 de școli, peste 180 de cluburi de fotbal și aproximativ 60 de grădinițe. Vom avea o galerie impresionantă.

Ce mai este important, STB a prelungit programul de lucru până la ora 01:00, deci toată lumea poate ajunge acasă”, a declarat Alex Hândea, șef în cadrul departamentului de evenimente al FRF, pentru Digi Sport.

La începutul meciului, tricolorii au avut un mesaj pentru micuți.

„Zâmbetele voastre ne motivează, prezența voastră ne obligă. Mulțumim”.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed