Atac devastator la adresa Simonei Halep! O rivală din circuit s-a dezlănţuit. A dat de pământ cu românca după suspendare

Atac devastator la adresa Simonei Halep! O rivală din circuit s-a dezlănţuit. A dat de pământ cu românca după ce aceasta a fost suspendată 4 ani pentru dopaj.

Fosta campioană de la Wimbledon și Roland Garros a anunțat că va merge la TAS.

Atac devastator la adresa Simonei Halep

Mai multe jucătoare de tenis au atacat-o pe Halep după suspendare. Acum a venit și rândul Daniellei Collins, finalista de la Australian Open 2022. Aceasta nu a avut milă de Simona Halep după ce s-a aflat verdictul în cazul de dopaj. Collins a avut doar cuvinte de laudă la adresa celor de la ITIA.

„Știi, cred că este important să avem. Știți, agenția anti-doping și diferitele agenții care vin să ne testeze. Și, știi, apreciez tot ceea ce fac ei în încercarea de a menține sportul nostru curat”, a declarat Collins (locul 43 WTA), citată de Tennis-Infinity.com.

Americanca spune că toți sportivii trebuie să fie atenți la tot ceea ce iau. 

„Știi, cu siguranță am părerile mele despre dopaj. Dar am învățat că nu e întotdeauna bine să spui ceea ce crezi. Și așa că nu îmi voi exprima părerile despre asta, pentru că nu prea simt că are rost”, a mai spus jucătoarea.

Înaintea lui Danielle Collins, alte două jucătoare de peste ocean Serena Williams și Nicole Gibbs, au făcut declarații dure la adresa Simonei Halep.

„E o dezamăgire atât de mare când descoperi că jumătate dintre eroii tăi din tenis au trișat. E atât de frustrant și transformă sportul în ceva urât. Nu e o luptă corectă. Te întrebi câți mai sunt și câți trec neobservați (cred că mulți)”, a scris Nicole Gibbs pe Twitter.

Serena Williams i-a dat like. Înainte aceasta scrisese:

„8 e un număr mai bun!”, referindu-se la faptul că Simona Halep i-a „luat” al optulea titlu la Wimbledon

Distribuie articol:

COMENTARII

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 FCSB 10 8 1 1 22 9 +13 25
2 CFR Cluj 9 6 1 2 19 11 +8 19
3 Rapid Bucureşti 10 5 3 2 21 11 +10 18
4 Universitatea … 10 5 3 2 14 9 +5 18
5 Hermannstadt 10 3 5 2 15 12 +3 14
6 Petrolul 52 10 3 5 2 14 13 +1 14
7 Sepsi 8 3 3 2 10 9 +1 12
8 U Craiova 1948 10 4 0 6 19 20 -1 12
9 FCV Farul Cons… 9 4 0 5 13 15 -2 12
10 Oţelul 10 1 8 1 9 9 +0 11
11 Universitatea Cluj 10 2 5 3 14 18 -4 11
12 Politehnica Iași 9 3 1 5 11 15 -4 10
13 Voluntari 10 3 1 6 15 23 -8 10
14 UTA Arad 9 2 2 5 8 14 -6 8
15 Dinamo Bucureşti 10 2 2 6 7 18 -11 8
16 Botoșani 10 0 6 4 10 15 -5 6

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed