Apariție de senzației a Mariei Sharapova după ce a născut! Ce spune fosta campioană despre viața de mamă

De cinci ori campioană e Grand Slem, Maria Sharapova a spus adio tenisului în anul 2020 și și-a făcut timp să devină mămică. Fiul ei, Theodore, are patru luni, iar tatăl lui este Alexander Gilkes, un om de afaceri milionar, cofondator și președinte al casei de licitații online Paddle8.

Masha le-a arătat recent prietenilor virtuali în ce formă se află după naștere și cât de bine s-a recuperat. Pozele de pe Instagram au strâns rapid sute de mii de aprecieri. Dar foarte apreciată este și apariția fostei jucătoare de tenis în revista newbeauty.com.

sursa: newbeauty.com

Maria Sharapova arată incredibil și vorbește fără rețineri de reversul medaliei, în cazul maternității. I-a fost greu în primele săptămâni, dar crede că s-a descurcat decent.

Acum a trecut stresul, iar Sharapova este toată numai un zâmbet de fericire. „Acesta a fost literalmente cel mai rapid an din viața mea. Parcă am clipit și s-a terminat! Sunt încântată de această etapă a maternității.

Primele luni din viața unui copil mic sunt cu adevărat speciale. Se simte un pic ca o realitate alternativă și acum simt că asta este viața. El este aici. Sunt încântată să îl văd cum crește și să văd, de asemenea, cum îmi găsesc echilibrul cu munca”, a mai spus Maria pentru newbeauty.com

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed