Anunţ de ultimă oră pentru Dan Petrescu! S-a aflat cine va arbitra Piunik Erevan – CFR Cluj

Anunţ de ultimă oră pentru Dan Petrescu! S-a aflat cine va arbitra Piunik Erevan – CFR Cluj. Meciurile din sezonul 2022-2023 al Ligii Campionilor la fotbal încep săptămâna viitoare, cu partidele din primul tur preliminar, la care forul european a delegat şi o brigadă de arbitri din România, informează frf.ro.

Meciul dintre The New Saints FC (Ţara Galilor) şi Linfield FC (Irlanda de Nord), care va avea loc marţi, 5 iulie, la Oswestry, pe Park Hall Stadium, va fi condus de Andrei Florin Chivulete, ajutat de arbitrii asistenţi Sebastian Eugen Gheorghe şi Andrei Gabriel Constantinescu, rezervă fiind Horaţiu Mircea Feşnic. Observator din partea UEFA va fi Jens Larsen (Danemarca), iar delegat de joc a fost desemnat Kari Iuell (Norvegia).

Tot marţi va debuta în Liga Campionilor şi campioana României, CFR Cluj, care va juca la Erevan, pe arena Vazgen Sargsyan anvan Hanrapetakan Marzadasht, cu Piunik FA, din Armenia. Acest meci a fost încredinţat unei brigăzi de arbitri cu Bastian Dankert (Germania) la centru, ajutat la cele două linii de Bekim Zogaj şi Jan Köbeli (ambii din Suedia), al patrulea official fiind Martin Petersen (Germania).

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed