Anunţ crucial pentru Simona Halep! Mesaj incredibil din partea unei rivale. Reputația şi numele ei sunt în joc

Anunţ crucial pentru Simona Halep! Mesaj incredibil din partea unei rivale.

Jelena Dokic spune că românca se luptă din toate puterile pentru a putea să-și păstreze reputația intactă.

Jelena Dokic, mesaj pentru Simona Halep

Simone Halep se confruntă cu două acuzații de dopaj și încă așteaptă să-și prezinte cazul la tribunalul de la Londra. După ce a fost suspendată anul trecut fiind acuzată de dopaj, acum ITIA a anunțat că există nereguli și în pașaportul biologic.

Fostul lider mondial, dar și Patrick Mouratoglou susțin că mai mulți experți au analizat pașaportul, dar nu au găsit nimic. 

Jelena Dokic s-a implicat în cazul româncei și a încercat să explice ce se întâmplă.

”Asta înseamnă că ceva se întâmplă de ceva timp. Ea a spus de la început că e vorba de un caz de contaminare, dar noile probe pot demonstra altceva. Acestea sunt cele mai mari probleme de dopaj pe care le-a avut un fost număr unu mondial. Eu o cunosc pe Simona. Toată lumea din circuit știe că este o luptătoare și că este competitivă. Ea a luptat întotdeauna să fie într-un sport curat. Pentru ea, reputația și numele înseamnă foarte mult, mai mult decât titlurile de Grand Slam câștigate”, a spus Dokic, citată de smh.com.au.

„Paşaportul ei biologic este absolut normal. Toţi experţii pe care i-am rugat să se uite la buletin mi-au confirmat că totul e ok. Atitudinea ITF este nebună”,a fost mesajul postat de Mouratoglou pe contul oficial de Twitter.

Simona Halep trebuia să fie judecată pe 28 mai, dar totul s-a amânat pentru a tria oară.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed