Andrei Cordea, anunţ clar după egalul cu Anderlecht! Ce este obligată să facă FCSB? Fanii vicecampioanei vor fi încântaţi

Andrei Cordea face un anunţ clar după egalul cu Anderlecht! S-a aflat ce este obligată să facă FCSB. Chiar dacă antrenorul Nicolae Dică a jucat cu mai multe rezerve, mijlocaşul spune că vicecampioana vrea să meargă şi în primăvara europeană.

Andrei Cordea regretă şi acum ocazia uriaşă pe care a ratat-o în FCSB – Anderlecht 0-0. În loc să tragă la poartă, mijlocaşul i-a pasat lui Octavian Popescu. Ultimul nu a mai ajuns la pasă.

Andrei Cordea, anunţ clar după egalul cu Anderlecht!

Andrei Cordea a fost supărat şi după ocazia mare pe care a ratat-o, dar şi pentru faptul că arbitrul nu a acordat penalty la faultul comis asupra lui Dawa în prima repriza. Totuşi, Cordea se gândeşte deja la meciul din campionat, contra celor de la CSU Craiova. „A fost penalty la faza cu Dawa. Am făcut o partidă bună. Am avut o ocazie bună, dar am decis greşit. În loc să pasez, ar fi trebuit să trag şi aveam şanse să marchez.

Când jucăm acasă, la Bucureşti, e greu să ne bată cineva. Am jucat bine în Europa, dar trebuie să ne focusăm pe campionat. Să luăm cele 3 puncte în campionat, la Craiova, şi să ne continuăm drumul. Trebuie să câştiogăm în campionat, dar jucătorii care au intrat au intrat bine şi nu a fost nicio problemă.

Mai avea puţin şi îl dădea cu capul de pământ, e penalty clar. Sigur că da, rămânem în lupta pentru locul 2. Îl putem obţine. Cred că e cea mai puternică grupă din Conference League. Ne dorim din suflet să ne calificăm. Neşu a fost lângă noi, ne-a motivat”, a spus Andrei Cordea la finalul meciului, în direct la Pro Arena.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed