Andrea Compagno, declarație neașteptată. Este invidios pe un coleg de la FCSB

Andrea Compagno a ajuns la FCSB după ce Gigi Becali i-a plătit lui Adrian Mititelu 1,5 milioane de euro. Atacantul italian s-a integrat rapid și a marcat deocamdată 4 goluri în campionat pentru actuala sa echipă.

Andrea Compagno a dezvăluit în cadrul unui interviu că este invidios pe unul dintre colegii săi. Și-ar dori să aibă viteza lui Cordea și recunoaște că mai are de muncit pentru a putea realiza acest lucru.

„Pentru fizicul meu vreau să fiu mai în viteză. Nu pot să am aceeași viteză precum Cordea, dar trebuie să muncesc să fiu mai rapid. Îmi place să ajut echipa cu o vorbă bun, dar și prin joc”, a declarat Andrea Compagno la Pro Arena.

Italianul a vorbit și despre atmosfera din vestiarul celor de la FCSB și spune că unii jucători și-au pierdut încrederea.

„Era nevoie de o victorie, în perioada de când am venit aici a lipsit încrederea, când joci și muncești și nu vine punctele, a lipsit puțin entuziasmul.

Nu mă uit la clasamentul golgheterilor. Cel mai important este să-mi ajut echipa, să intrăm în play-off. Treaba e să dau goluri, nu contează pe ce loc sunt. Am 26 de ani, nu 35 de ani. Mă uit doar în față, vreau să-mi fac treaba”, a mai spus Andrea Compagno, la ”Interviul de 10” de la Pro Arena.

Andrea Compagno a jucat de-a lungul carierei la Catania, Due Torri, Pinerelo, Torino U19, Borgosesia, Norense și Tre Fiori FC. Cota sa de piață este de 500.000 de euro conform Transfermarkt

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed