Alex Dobre, transfer definitiv de la Dijon. La ce formație a plecat internaționalul român

Alex Dobre va rămâne la echipa Futebol Clube de Famalicão. Gruparea portugheză a ajuns la un acord cu Dijon pentru transferul definitiv al jucătorului român, care a semnat pentru două sezoane.

Venit sub formă de împrumut, în luna ianuarie a anului trecut, atacantul s-a impus drept unul dintre cei mai importanţi fotbaliști ai echipei, începând din a doua jumătate a sezonului.

Alex Dobre, transfer definitiv de la Dijon

Alex Dobre a avut 20 de apariţii, acesta marcând trei goluri şi dând trei pase de gol, el contribuind la traiectoria ascendentă a echipei în Liga Portugheză şi la campania din Cupa Portugaliei.

„Sunt foarte fericit că pot continua la Futebol Clube de Famalicão. Am fost foarte bine primit şi va fi o plăcere să continui să lucrez cu oamenii clubului. Au fost şase luni incredibile din punct de vedere individual şi colectiv. Am ajuns până în semifinalele Cupei Portugaliei. Am fost foarte aproape de locurile care dau acces în competiţiile europene.

În acest sezon vrem să ne descurcăm şi mai bine şi sper să ajut cu goluri şi pase de gol pentru un nou sezon bun”, a mărturisit jucătorul, el dezvăluind apoi că a fost impresionat de facilitățile clubului său.

„Centrul de pregătire este incredibil. Vestiarul, sala de sport, echipamentele de recuperare fizică şi terenurile sunt spectaculoase. Este încă un pas care arată creşterea clubului, care se angajează constant să ofere cele mai bune condiţii de lucru pentru jucători”, a mai spus Dobre.

Recunoscător clubului pentru că i-a oferit „contextul perfect” pentru a debuta la echipa de seniori a României, Alex Dobre s-a arătat, de altfel, „foarte fericit” să se reîntâlnească cu multe feţe cunoscute.

„Este foarte important să mă întorc să lucrez cu mulţi colegi pe care îi cunosc şi cu un staff tehnic care şi-a arătat încrederea în calităţile mele. Primele şase luni au fost o perioadă de adaptare. Acum vreau să mă descurc şi mai bine pentru a le oferi multe bucurii fanilor care ne-au susţinut mereu şi care sper că vor continua să urmărească echipa necondiţionat”, a conchis Alex Dobre.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed