Adrian Porumboiu, intervenţie de urgenţă! Anunţul care îl va scandaliza pe Dan Petrescu. Fostul arbitru a reacţionat după scandalul de la CFR Cluj – Rapid. Fostul mare arbitru internațional a discutat despre faza controversată din finalul meciului CFR Cluj – Rapid, scor 2-2.
Adrian Porumboiu comentează meciul CFR Cluj – Rapid
În prelungiri, reușita „feroviarilor” a fost anulată. Asta din cauza unui ofsaid neclar, conform analizei în camera VAR. Porumboiu consideră că linia trasată a fost strâmbă și imprecisă.
„Mai bine nu mai trăgeau linia aceea. E o linie strâmbă! Trebuia să fie trasată din spate, la nivelul ultimului apărător, să nu lase loc de interpretări. Linia aceea lasă loc de interpretări, nimeni nu poate să spună cu precizie ce a fost acolo, doar ochiometric.
Nu poți să spui că aia e o linie dreaptă. Dacă tot am avansat cu VAR-ul, interpretarea asta cu linia creează probleme. Linia aia m-a îngrozit! Nu pot să-mi dau seama dacă a fost sau nu ofsaid. O linie dreaptă care a fost strâmbă!”, a spus Porumboiu, conform Fanatik.
Sorin Costreie și Alexandru Vodă au analizat vreme de 3 minute presupusa poziție de ofsaid a lui Maglica. Cei doi au decis că atacantul era în afara jocului, însă grafica oficială de la VAR prezentată de televiziuni a stârnit multe controverse.
Analizând linia trasată de asistentul VAR și prezentată apoi de televiziuni, reiese că între ultimul apărător și atacant era o distanță de un metru. Totuși, imaginile arată mai degrabă o distanță la nivel de milimetri.
Mai mult, pe stop-cadru, Maglica apare cu ghetele la aproximativ un metru de linia careului de 6, însă grafica VAR arată că jucătorul era aplecat cu o jumătate de metru în plus în interiorul careului mic.