Adrian Mutu nu se abține și îl atacă pe Neluțu Varga de câte ori are ocazia. Antrenorul a făcu dezvăluii despre conflictul cu șeful de la CFR Cluj. Cei doi erau prieteni, dar scurtul mandat al antrenorului în Gruia a tulburat apele.
Fostul antrenor al clujenilor a făcut ultimele declarații după ce CFR Cluj a fost zdrobită de farul, etapa trecută, scor 5-1. „Briliantul” a spus ce se întâmpla după ce echipa scotea doar o remiză cât timp el a stat pe bancă.
Adrian Mutu, dezvăluiri despre scandalul cu Neluţu Varga
Adrian Mutu a plecat din Gruia după ce echipa a fost umilită de Corvinul Hunedoara și eliminată din Cupa României. Fostul internațional i-a criticat de atunci pe clujeni în mai multe rânduri. Recent, a dezvăluit ce discuții avea cu șeful echipei după un rezultat de egalitate. Antrenorul a mai dat de înțeles că în perioada petrecută la Cluj nu a simțit niciodată ca a fost sprijinit de conducere.
”Nu mă așteptăm să piardă cu 5-1 la Farul. Atunci când am făcut eu 2-2 la Galați și 1-1 la Constanța, multă lume era supărată și eram criticat pentru faptul că am scos doar un egal la Constanța.Va dați seama că au fost discuții. Dacă atunci au fost supărați la 1-1, dar vă dați seama acum cum sunt. Nu era vorba de mine. CFR au mentalitate de învingători, au în ADN-ul lor. Sunt martori și ultimii ani din istoria lor unde au câștigat foarte multe campionate”, a declarat Adrian Mutu, conform fanatik.ro.
Antrenorul a recunoscut ca a fost nemulțumit și de lotul pe care l-a avut la dispoziție.
”Au două înfrângeri, nu cred că s-a mai întâmplat în ultimele 12 meciuri, sau cel puțin cât am fost eu acolo. Denotă fragilitatea lotului, pentru că numeric nu e de ajuns și nu au foarte multe opțiuni. În cazul în care se accidentează sau vor să schimbe, e greu“, a mai spus Mutu pentru sursa citată.