Adrian Mutu surprinde pe toată lumea! Anunţ uluitor al fostului antrenor de la CFR Cluj. Cine va termina pe locul 2 în Superliga

Adrian Mutu a analizat demersul fiecărei echipe care activează în play-off-ul competiției interne și și-a ales favorita pentru poziția secundă a clasamentului. Cum FCSB și-a consolidat deja, în proporție de 99,9%, titlul de campioană a României, ”Briliantul” crede că Farul Constanța va fi cea care va ocupa cea de-a doua poziție în ierarhie.

Mutu lansează acest pariu, în contextul în care antrenorul are încredere în ambiția lui Gică Hagi, finanțatorul formației. Fostul internațional a explicat de ce o vede pe Farul pe locul doi.

Adrian Mutu surprinde pe toată lumea!

În ceea ce privește rivalitatea dintre grupări, Mutu o vede pe Rapid principala adversară a constănțenilor, în lupta pentru locul secund. Totuși, giuleștenii nu traversează cea mai bună perioadă. Gruparea de sub Podul Grant a încasat patru eșecuri din tot atâtea etape disputate în play-off.

“Eu zic sincer! Atenție la Farul că vine din spate. Mare atenție. O să vedeți. Nu zice nimic, dar stai așa că îl știu eu pe nașu. Mai câștigă două meciuri și e pe 2. Sezonul ăsta da, tace și merge pe burtă.

Omul își vede de treabă. Păi a declarat că ‘Obiectivul nostru e să câștigăm fiecare meci’. Așa a declarat la început. Și asta va face. Au 29 de puncte și sunt la doar două puncte de locul 2 și de unde au plecat?“, a spus Adi Mutu, la Fanatik.

O primă reacție despre revenirea lui Dan Petrescu la CFR Cluj

Adrian Mutu a părăsit banca tehnică a celor de la CFR Cluj, după ce ardelenii au fost eliminați din Cupa României, în urma unui 0-4 rușinos în fața celor de la Corvinul Hunedoara, grupare ce activează în eșalonul secund.

”Briliantul” a explicat care este, de fapt, problema formației patronate de către Neluțu Varga și a comentat și revenirea lui Dan Petrescu în Ardeal.

“Bună mutarea. Ce poți să spui de Dan Petrescu. El a dovedit în trecut și nu ai ce mai spui despre el la ceea ce înseamnă Petrescu. Dar dacă nu îi place echipa lui Dan Petrescu și nu are o stabilitate financiară… poți să îl aduci și pe Guardiola.

În momentul de față, CFR Cluj are 11 jucători valizi, nu numai medical, ci și tehnico-tactic, care pot să joace. Nu e ușor. Nu știu dacă au schimbat, dar unul dintre obiectivele lui CFR era locul 2.

Era important pentru că le dădea șansa să joace în cupele europene. De la a juca și a câștiga niște bani sunt doar câteva meciuri. Trebuie să aduci fotbaliști care să joace, nu poți să stai cu lotul actual.

Numeric e subțire. Nu ai cu ce oameni să faci schimbările. Trebuie mai mulți jucători, mai multă concurență!”, a mai spus Adi Mutu.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed