Adrian Mutu, replica serii după `băile cu nămol` de pe Cluj Arena: `Tactică? Important e că au ieșit băieții sănătoși, se oprea mingea în noroi`!

Nici la Techirghiol n-ar fi făcut așa băi de nămol fotbaliștii care s-au înfruntat la Cluj în această seară. Uvertura etapei, U Cluj – Rapid, ar fi putut fi un adevărat regal, dacă starea gazonului de pe arenă n-ar fi fost de nivelul ligii de județ.

Și totuși, chiar și așa, Universitatea și Rapid s-au străduit să joace și le-a ieșit, cu o singură excepție. Mingea n-a vrut să intre în poartă. Era și greu, din cauza mocirlei din fața buturilor. Adrian Mutu și-a găsit cu greu cuvintele după meci. Mutu a jucat o viață în Serie A, a mai trecut și prin Premier League, Ligue 1 sau India, dar nicăieri n-a văzut teren ca-n România.

„A fost un teren greu. Noi, ca mentalitate, mergem mereu la victorie. Cred că și astăzi, în ciuda condițiilor, am avut ocaziile mai clare. Mă nemulțumește rezultatul.

Am încercat să ne adaptăm pe un noroi incredibil. Nu mai vorbim de tactică, nu are rost. A fost un meci de luptă. Trebuia să fii atent și la pase, se oprea mingea în noroi. Cel mai important lucru astăzi este că toți băieții au ieșit sănătoși.

Am avut ocazii încă din minutul 8, prin Dugandzic. Dacă terenul era mai bun, probabil ar fi marcat. Ne respectăm adversarul. Chiar dacă au jucat cu 5 pe linia de fund, au încercat să controleze jocul. Îl felicit pe Sabău pentru asta”, a spus Adrian Mutu la Orange Sport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed