Adrian Mutu, avertisment pentru Gică Hagi înaintea meciului cu Farul: ‘Să vedem care pe care’

Rapid o întâlnește pe Farul, vineri, de la ora 20.30, în etapa a 15-a din Liga 1. Adrian Mutu spune că meciul este derby-ul momentului și îl avertizează pe Gică Hagi asupra faptului că, echipa sa vrea toate cele trei puncte.

Tehnicianul este conștient însă că meciul va fi unul extrem de greu.

„Acest meci cu Farul este unul extrem de important, pentru că vrem să vedem unde suntem, vrem să rămânem acolo sus şi să micșorăm distanța dintre noi și ei, care este acum de cinci puncte. Ei sunt campionii de toamnă. Vrem să scurtăm distanța dintre noi și ei şi îi va aștepta un meci foarte dificil pe Giulești. Va fi sold-out, toţi suporterii noştri așteaptă un meci solid din partea noastră”, a declarat Adrian Mutu.

Adrian Mutu: „Această rivalitate am avut-o și ca jucători”

Antrenorul giuleștenilor spune că toată presiunea va fi pe umerii săi, asta pentru că Hagi este și patronul echipei pe care o antrenează.

„E un duel pe care l-am avut și ca fotbalist atunci când activam amândoi. Hagi face o treabă foarte bună de mulţi ani la Farul, a câştigat şi trofee, a format o grămadă de jucători, deci este un antrenor foarte bun.

Dar cred că are un avantaj față de noi, ceilalți, are un confort, pentru că este şi antrenor şi patron şi nu are presiune. Așa că presiune am doar eu şi voi încerca să îi fac față.

Le transmitem și un mesaj: să vedem care pe care. Eu încerc să-mi fac treaba cât mai bine. Vrem să dovedim că suntem şi noi capabili să facem lucruri bune. Venim cu rivalitatea aceasta pe care am avut-o ca jucători. Întotdeauna îți dorești să te măsori cu cel mai bun, așa se întâmplă și acum”, a afirmat Mutu.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed