Adevărul a ieşit la iveală! De ce a primit ani grei de puşcărie Mario Iorgulescu. Totul a devenit public

Adevărul a ieşit la iveală. Mario Iorgulescu a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare, fiind acuzat de omor. Fiul șefului de la LPF a provocat un accident în noaptea de 7-8 septembrie 2019, în care un bărbat a decedat. Decizia nu este însă una definitivă.

Astăzi, instanța a publicat argumentele din spatele deciziei.

Mario Iorgulescu s-a urcat beat și drogat la volan

„În noaptea de 7-8 septembrie 2019, pe fondul unei crize de gelozie și într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l și fiind sub influența cocainei, Mario Iorgulescu s-a urcat la volanul mașinii sale. Ca să plece din localitatea unde era la o petrecere, spre un club din București. Acolo se afla fosta sa prietenă care refuzase să plece acasă la insistențele lui.
În acea noapte, Mario Iorgulescu a condus mașina sa, un Aston Martin, cu o viteză de aproape trei ori mai mare decât cea permisă legal. A trecut pe culoarea roșie a semaforului cu viteza de 145 km/h într-o intersecție, accelerând până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I.

În momentul accelerării, mașina a urcat cu partea stângă pe un scuar. Iorgulescu Jr. a apăsat la maximum pedala de accelerație – la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă o putere de aproximativ 700 de cai putere, conform documentelor. A pătruns pe contrasens. Aici a intrat frontal, cu o viteză 143 km/h, în mașina condusă de victima Vicol Daniel, care a decedat pe loc în urma leziunilor suferite. Era ora 03:02:39”, se arată în motivare potrivit Libertatea.

Mario Iorgulescu, nu a avut intenția de a frâna

În rechizitoriu se arată că tânărul s-a certat la telefon cu iubita sa la telefon chiar înainte de producerea accidentului. Acesta nu a avut nicio clipă intenția de a frâna.

„Toate acestea în condițiile în care, din momentul în care a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului inculpatul nu a acționat frâna. Iar în momentul coliziunii pedala de accelerație era apăsată la maximum, manifestând indiferență față de urmările acțiunilor sale pe care le-a prevăzut și acceptat.

Punând în pericol participanții la trafic, lăsând producerea sau evitarea unei coliziuni pe seama hazardului și astfel ucigând-o pe victima Vicol Daniel cu intenție indirectă, constituie infracțiunile de omor, faptă prevăzută în art. 188 alin. (1) din Codul penal, și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, faptă prevăzută în art. 336 alin. (1) și (2) din Codul penal, ambele în condițiile art. 38 alin. (1) din Codul penal.

Acțiunile sale denotă completa sa indiferență față de posibilele urmări ale propriilor acțiuni. (…)

Și jurisprudența recentă a curților de apel a reținut încadrarea juridică de omor sau, după caz tentativă de omor. În unele situații în care autorii au săvârșit infracțiunile în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice, dar au ignorat regulile într-o asemenea măsură încât instanțele au considerat că nu au existat temeiuri obiective pe care autorii să le fi putut avea în vedere pentru a socoti că o coliziune rutieră cu posibile consecințe letale nu se va produce”, conform motivării instanței.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed