Accident în Turul Franţei. Un fan care îşi făcea selfie i-a încurcat pe toți + Jonas Vingegaard, lider în clasamentul general

Un spectator care încerca să îşi facă selfie a provocat o căzătură colectivă, duminică, în etapa a 15-a a Turului Franţei. Au fost afectaţi aproximativ 20 de ciclişti, relatează bbc.com.
Incidentul a avut loc în momentul în care mai erau 125 de kilometri din etapă. Rutierul echipei Jumbo-Visma, Sepp Kuss, s-a lovit cu bicicleta de fanul care ţinea în mână un telefon.

Kuss a virat către colegul său Nathan van Hooydonck, care a căzut, ceea ce i-a făcut şi pe cei care veneau din spate să cadă. Toţi cicliștii implicați au continuat cursa.

Wout Poels a câştigat etapa a 15-a

Olandezul Wout Poels (Bahrain) a câştigat, duminică, etapa a 15-a a Turului ciclist al Franţei. Cursa s-a desfășurat între Les Gets Les Portes du Soleil şi Saint-Gervais Mont-Blanc, pe distanţa de 179 km, fiind cronometrat cu timpul de 4h 40 min. 45 sec. Jonas Vingegaard (Jumbo Visma) a rămas în posesia tricoului galben al liderului la general, informează AFP.

Pe locurile următoare s-au clasat belgianul Wout van Aert (Jumbo), la 2 sec.08/100, şi francezul Mathieu Burgaudeau (TotalEnergies) la 3 sec, potrivit agerpres.ro.

În clasamentul general provizoriu, Vingegaard care a trecut linia de sosire cot la cot cu rivalul său Tadej Pogacar (UAE Team Emirates), la aproximativ 6 min. de învingător, este urmat la 10 sec. de sloven şi la 5 min. 21 sec. de spaniolul Carlos Rodriguez (Ineos), învingătorul din etapa precedentă.

Luni este zi de repaus. Marţi are loc etapa a 16-a: Passy – Combloux, un contratimp individual pe distanța de 22,4 km.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed