Sorana Cîrstea (33 de ani, locul 31 WTA) nu a avut nicio problemă în meciul cu Ekaterina Alexandrova, locul 21 mondial.
Românca s-a calificat noaptea trecută în turul secund al turneului WTA1000 de la Cincinnati și o va întâlni pe Maria Sakkari (8 WTA).
Sorana Cîrstea a zdrobit-o pe Ekaterina Alexandrova
Jucătoarea din Târgoviște nu a avut nicio problemă la Cincinnati unde s-a calificat în turul doi. Sori a învins-o pe Ekaterina Alexandrova, locul 21 mondial, în doar 58 de minute, scor 6-0, 6-2. Românca a încheiat primul set în 21 de minute. Apoi, a avut unele mici probleme în actul secund și în care a pierdut două game-uri la rând. A revenit însă și nu i-a mai dat adversarei sale nicio șansă.
În turul următor, o va întâlni pe Maria Sakkari. Meciul este programat în această seară, în jurul orei 21:00.
Sorana a învins-o pe Sakkari în precedentele lor confruntări. În aprilie 2017 la Istanbul și februarie 2018 la Doha.
România a avut două reprezentante pe tabloul principal al turneului de la Cincinnati, Ohio.
Irina Begu (32 de ani, locul 39 WTA) a fost însă eliminată de Marie Bouzkova (#35 WTA), 2-6, 2-6.
Turneul de la Cincinnati este dotat cu premii în valoare de 2.788.468 de dolari și este ultima competiție înainte de US Open.