Dan Petrescu nu se dezminte. Antrenorul român a oferit imaginile zilei în timpul meciului dintre Jeonbuk și Suwon, scor 1-0.
Fostul tehnician al celor de la CFR Cluj nu a avut deloc liniște tot meciul.
Dan Petrescu nu se dezminte. Imagini fabuloase din Coreea de Sud
Cum era de așteptat, Dan Petrescu face spectacol și în Coreea de Sud. Echipa sa a câștigat în etapa cu numărul 23, dar antrenorul a trăit totul la intensitate maximă.
O ratare a jucătorilor săi l-a făcut să-și pună mâinile în cap, apoi a gesticulat nemulțumit, ca în final să se aplece la pământ. Comentatorii partidei s-au amuzat copios când au văzut imaginile.
현시각 전북 팬들 단버지 동기화 됨 pic.twitter.com/6tyKKY1HIM
— 러쿵 (@leokung_q) July 16, 2023
„Un meci dificil, timpul de pregătire a fost scurt. A fost cel mai dificil meci de când am preluat echipa, pentru că Suwon venea după un eșec la scor. Boateng? A făcut un meci fantastic! A fost un meci foarte important pentru el.
Alte echipe din campionat schimbă câte 7-8 jucători, însă Jeonbuk poate doar să schimbe 3-4. E păcat. Avem probleme grave cu accidentările, deci nu putem face o rotație completă. Va fi mai bine după ce rezolvăm aceste probleme”, a spus Dan Petrescu, potrivit Chosun.
După această victorie, Jeonbuk este pe locul 4 în campionat, la egalitate de puncte ,37, cu ocupanta locului 3, Seul, și la 16 de liderul Ulsay Hyundai.