Bahassa a făcut scandal la vestiare: `E foarte nervos băiatul! Bad loser, așa se zice!`+ Napoli și-a atacat jucătorii: `Mititelu a venit la pauză!`

Cu o victorie etapa trecută la Hermannstadt, meciul de astăzi ar fi fost un simplu amical pentru oltenii lui Adrian Mititelu. Însă a ieșit mai rău decât dăduse Comisia de Disciplină. Sepsi a subordonat-o pe FCU Craiova și ca scor, 4-O, și ca joc, fiindcă oamenii lui Napoli n-au mișcat în front.

Și-au vărsat însă nervii la final. Yassine Bahassa nu s-a putut abţine și a vrut să sară la centralul Radu Petrescu pe tunel. Apoi a făcut scandal la vestiarul gazdelor, conform Orange Sport.

”S-a certat cu toată lumea băiatul, era prea nervos. ‘Bad loser’ (n.r. pierzător prost) se spune”, a punctat Aganovic, care a fost întrerupt la flash-interviu de haosu.

”Nu așa se joacă fotbalul!”

După o repriză de coșmar, Adrian Mititelu a coborât la echipa sa și a mers la vestiar, Nicolo Napoli a povestit tot, la Digi Sport.

„Patronul a intrat în vestiar, a vorbit cu echipa. A încercat să îi facă să joace mai bine în repriza a doua. Asta e, un meci în care am greșit tot…Da, da… nu era fericit de cum a decurs meciul. Avea dreptate”, a spus italianul.

Care nu și-a menajat elevii. „N-a mers nimic în prima repriză. A fost un meci slab. Am primit goluri multe, în partea secundă ne-au dat posibilitatea să ieșim la joc, dar au meritat să câștige. Impresia e că am jucat prost. Nu am combinat, mergeam mereu să driblăm pe toată lumea. Nu se joacă așa fotbalul! Din cauza asta am pierdut meciul.

Nu ne-au surprins, știam că au echipă bună, au meritat. În fotbalul poți greși, Gurău a făcut unele erori mari, dar și ceilalți. Nu știu ce s-a întâmplat, am pregătit să facem un meci foarte bun”, a mai spus Nicolo Napoli.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed