Cristiano Ronaldo a ajuns la Al-Nassr, în Arabia Saudită, iar la început a fost primit și tratat ca un rege și este cel mai bine plătit jucător din lume.
După doar două meciuri, arabii încep să strâmbe din nas și își dau seama că nu au adus tocmai superstarul la care sperau.
Știe doar să facă ”SIUUU!”
Cristiano Ronaldo și Al-Nassr au ratat prezența în finala Supercupei Arabiei Saudite, iar jocul lusitanului a fost extrem de slab.
”Unul dintre lucrurile care au schimbat cursul jocului a fost ratarea lui din prima repriză”.
La câteva zile de la acel meci, pe rețelele sociale a apărut un video devenit rapid viral. Unul dintre directorii de la Al-Nassr, se arată total nemulțumit de prestația lusitanului.
”Pleacă de aici. Am cheltuit 200 de milioane de euro și el nu știe decât să spună `Siuuu`. Nu e posibil”, a spus oficialul saudiților, potrivit Indian Express.
Anterior, fanii și-au arătat deja frustrarea după ce echipa a fost eliminată din Supercupa Arabiei Saudite. Pe rețelele de socializare au apărut, de asemenea, înregistrări video cu unii fani care îi călcau în picioare tricoul cu numărul 7 în fața stadionului King Fahd International Stadium.
“He can’t shoot, he can’t pass, he can’t dribble, all he can do is Siuuu but he needs to score first. I’m tired.” – Al-Nassr owner 🤣 pic.twitter.com/lmP7YO2ZEH
— ベルセルク (@SuhVro) January 30, 2023
Se întoarce în Europa
Antrenorul lui Cristiano Ronaldo de la Al-Nassr, Rudi Garcia, susține că lusitanul nu își va încheia cariera în Arabia Saudită. Portughezul visează la o revenire în fotbalul din Europa.
„Cristiano Ronaldo nu o să se retragă la Al-Nassr. El se va întoarce în Europa pentru a-și încheia cariera acolo. Ronaldo este un mare plus, ajută la presarea fundașilor adverși. Este unul dintre cei mai buni jucători din lume”, a declarat Rudi Garcia, conform Sky Sports.
Declarația lui Rudi Garcia i-a pus pe jar pe arabi, cei care se tem că l-ar putea pierde pe Cristiano Rolando. Șeicii își doresc să îl țină cât mai mult pe Ronaldo la Al-Nassr pentru a populariza fotbalul din Arabia Saudită.
Înainte de a pleca la Al-Nassr, Cristiano Ronaldo spunea că își dorește să își încheie cariera la un club de cel mai înalt nivel.
„În mintea mea, vreau să închei la nivel înalt. Vreau să-mi termin cariera cu demnitate, la un club mare”.
Totuși, în momentul în care a fost prezentat la Al-Nassr, portughezul afirma că „și-a terminat treaba în Europa”.
Cel mai bine plătit din lume
Contractul cu Al-Nassr îi aduce lui Cristiano Ronaldo o adevărată avere și a devenit cel mai bine plătit sportiv din lume.
Chiar și în perioada Manchester United câștiga regește și era cel mai bine plătit fotbalist din Premier League.
Acum, a devenit cel mai bine plătit sportiv din lume, cu 200 de milioane de euro pe an, peste Kylian Mbappe (119,3 milioane de euro), LeBron James (112,8 milioane de euro) și Lionel Messi (111,8 milioane de euro).