Gerardo Martino este primul selecționer care se desparte de echipa sa la Cupa Mondială din Qatar. Naționala Mexicului a fost eliminată chiar dacă a învins Arabia Saudită, 2-1.
Cei de la Goal.com, scriu că Gerardo Martino și șefii federației au avut unele neînțelegeri și era de așteptat ca acestuia să nu i se mai prelungească contractul în cazul în care rezultatele nu erau cele dorite.
Și fanii îl luaseră la ochi pe argentinian, după ce Mexic a fost învinsă de SUA de două ori anul trecut.
Gerardo Martino: „Contractul meu s-a încheiat „
„Sunt primul responsabil pentru această dezamăgire și frustrare extraordinară pe care le avem. Îmi asum pe deplin responsabilitatea pentru acest mare eșec. Contractul meu s-a încheiat imediat ce arbitrul a fluierat finalul și nu mai este nimic de făcut”, a spus Martino după meciul cu Arabia Saudită.
„Pentru noi obiectivul a fost să înscriem trei-patru goluri. Este păcat pentru că am încercat și am făcut tot posibilul. Ne-am creat ocazii și simt că am fi putut marca mai multe goluri astăzi”, a spus portarul Ochoa.
Este prima dată din 1990 când Mexicul nu joacă în fazele eliminatorii ale unei Cupei Mondiale.