Dan Alexa a declanșat războiul înaintea meciului din Ghencea: `FCSB e Steaua, îmi asum ce spun!`

Dan Alexa, jucătorul cu trecut la Rapid și Dinamo, este în prezent antrenorul echipei FC Brașov și se pregătește de confruntarea cu CSA Steaua.

FC Brașov se deplasează duminică în Ghencea pentru confruntarea cu CSA Steaua din Liga a 2-a.

Dan Alexa aprinde duelul cu CSA Steaua

Ultrașii lui CSA Steaua și-au anunțat prezența la partida cu Brașov, iar Dan Alexa le-a dat ”foc” chiar înainte de meci. Tehnicianul este de părere că FCSB este adevărata Steaua.

„Pentru mine, adevărata Steaua este FCSB. Vreau să fiu bine înțeles, nu cunosc exact situația juridică, dar ce știu e că atunci când jucam eram adversarul echipei patronate de Gigi Becali, iar MM Stoica era acolo. Îmi este greu acum să văd altfel situația.

Pentru mine Steaua este FCSB și îmi asum acest lucru! Un alt motiv să fiu primit cu ostilitate în Ghencea. Este posibil ca în acte CSA să fie Steaua, nu contest acest lucru, Oprița și Ogăraru sunt prietenii mei, doar că eu am jucat contra echipei patronate de Gigi Becali.

Voi fi pentru prima oară pe noul stadion Steaua. Am înțeles că este o arenă excepțională, iar unde apar astfel de stadioane apare și performanța. Important este să construiască și la Brașov și la Timișoara, orașe cu tradiție în fotbal. Un stadion nou creează emulație și nu poate fi decât benefic. Pe majoritatea stadioanelor, nu doar în Ghencea, sunt primit cu ostilitate.

Mergem acolo să obținem maximum pentru a mai spera la play-off. Nu știu dacă un punct ne ajută foarte mult. Am așteptări de la jucătorii mei, vreau să joace dezinvolt și să păstrăm forma bună din ultimele partide.

Atunci când suntem motivați și determinați putem pune probleme oricărui adversar. Vreau să văd personalitate la jucători, pentru că în astfel de meciuri îți dai seama exact la ce nivel ești și acest joc poate fi o evaluare pentru viitor”, a declarat Dan Alexa potrivit Liga 2.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed