Yasser Al-Shahrani s-a accidentat grav în meciul cu Argentina din Grupei C de la Cupa Mondială din Qatar.
Fotbalistul în vârstă de 30 de ani s-a ciocnit dur cu propriul portar și a ajuns de urgență la spital. Yasser Al-Shahrani, jucătorul celor de la Al-Hilal nu a scăpat de operație. Acesta a suferit o intervenție chirurgicală la nivelul feței, după ce medicii au constatat că are o fractură de maxilar și alta la nivelul pometelui stâng.
Recuperarea ar putea să fie de lungă durată, iar șansele ca Yasser Al-Shahrani să mai joace vreun meci la Cupa Mondială sunt aproape nule. Acesta a postat pe contul de socializare un filmuleț din spital.
„Yasser Al-Shahrani va merge la Spitalul Național de Gardă din Riyadh și va fi operat în următoarele ore”, a fost mesajul transmis de FFAS.
Yasser Al-Shahrani s-a accidentat în prelungiri
Fotbalistul s-a accidentat în prelungirile meciului dintre Aradia Saudită și Argentina, mai exact în minutul 90+5. Portarul Al Owais l-a lovit fără să vrea cu genunchiul în figură. Yasser Al-Shahrani a rămas nemișcat pe teren, apoi a fost scos pe targă.