Campioana României, CFR Cluj a învins Petrolul Ploiești cu 1-0, prin golul lui Cristi Manea din prelungirile partidei.
Nae Constantin, antrenorul Petrolului Ploiești, a vorbit la finalul partidei de modul cum echipa sa a gestionat finalul partidei.
Petrolul a pierdut a 3-a partidă consecutiv în prelungiri
”Îmi e greu să îmi gasesc cuvintele, este a 2-a oară într-o perioadă foarte scurtă când pierdem așa. Era de așteptat să piardă prima echipă care face o greșeală într-un astfel de meci.
Nu știu dacă CFR a meritat să câștige dar important este că au dat un gol mai mult ca noi. Nouă ne rămâne să muncim mai mult și să nu facem greșeli, noi astăzi nu am fost în stare să nu greșim. Nu sunt supărat pe jucători, dar este a doua oară când greșim în ultimele minute.”, a spus Nae Constantin la sfârșitul meciului.
Petrolul a pierdut precedentele două întâlniri cu Farul și Hermannstadt după ce a primit gol în prelungirile partidelor.