Probleme uriaşe pentru Dinamo! Vestea care tocmai a venit este foarte gravă. Lovitura este totală pentru echipa din Ştefan cel Mare care trăieşte de pe-o zi pe alta. Nicolae Badea și-a anunțat retragerea din Programul DDB.
Dinamo este ţinută în viaţă de cei de la DDB, datorită donaţiilor făcute de suporteri. Acum, unul dintre principalii oameni cu bani a decis să iasă din program.
Probleme uriaşe pentru Dinamo!
Dinamo are datorii uriaşe, de 8 milioane de euro, iar falimentul este aproape. Acum, vine o nouă veste groanică pentru câini. Nicolae Badea a hotărât, acum, să spună stop colaborării cu DDB. A confirmat faptul că nu îi va mai ajuta pe „câini” cu bani, conform fanatik.ro.
Omul de afaceri a renunțat să se mai implice financiar acum, când echipa este în Liga 2 și a rămas fără principala sursă de finanțare, drepturile TV din Superliga. „Da, e adevărat, mă retrag din Programul DDB! Sunt sigur că vor veni în locul meu alți dinamoviști care să construiască un viitor mai bun acestei grupări. Eu mă opresc aici.
Am achitat în avans cotizația VIP pe tot anul, sper să le folosească mica mea contribuție. Programul DDB a avut multe momente când merită aplauze, dar și acțiuni mai puțin inspirate. Le urez mult succes!”, a declarat Nicolae Badea, conform sursei citate.
Omul de afaceri care în trecut a fost acționar al „câinilor” și-a făcut propria echipă în Liga 4, ACSFC Dinamo. Nicolae Badea vrea promovarea în al treilea eșalon, astfel că l-a instalat în funcția de antrenor principal pe fostul vârf de atac al formației din Șos. Ștefan cel Mare, Andrei Cristea.