FCU Craiova a retrogradat în Liga 2, iar gruparea olteană traversează o perioadă tranșantă din toate punctele de vedere! Oficialii din Bănie au anunțat transferurile verii, însă Juan Bauza și William Baeten vor continua alături de alb-albaștrii, chiar dacă sunt doriți la FCSB și CFR Cluj.
Transferurile celor doi jucători de la FCU Craiova au fost periclitate chiar de către agenții celor doi. Impresarii doresc să-i „scape” de la clubul oltean pe o sumă extrem de mică sau chiar liberi de contract, vara viitoare.
S-a decis viitorul vedetelor de la FCU Craiova!
Dan Petrescu dorește să materializeze de urgență transferurile lui Buaza și Baeten, însă procesul de convingere a celor doi jucători olteni este extrem de dificil, potrivit prosport.ro.
Antrenorul celor de la CFR Cluj nu mai are răbdare și le-a oferit un deadline celor două vedete din Bănie.
Amândurora le vor expira contractele vara viitoare, iar agenții acestora i-ar fi sfătuit să aibă răbdare și să pună presiune pe patronul oltean. Impresarii speră ca jucătorii să fie vânduți de către Adrian Mititelu în schimbul unor sume infime sau să plece de la FCSB Craiova, vara viitoare, liberi de contract.
Cu cât suma de transfer este mai mică, cu atât suma de comision și cea de semnătură sunt mai mari.
„Nu știu ce e în capul lor. Poate că le bagă impresarii că pot pleca liberi sau pe sume de nimic. Eu cred că sunt doi fotbaliști de mare caracter. Care apreciază ce a făcut clubul pentru ei. Care vor semna prelungirile. Știu că deocamdată nu s-au înțeles cu CFR Cluj.
Mă știți pe mine cum sunt și nu voi crea un precedent. Dacă nu vor prelungi contractele și nu vor pleca la Cluj, vor rămâne la Liga 2 până în vara viitoare. Și va fi un an foarte lung, vă dați seama. Nu o să cedez niciodată unor presiuni, dar cred că acum nu va fi cazul și Bauza și Baeten vor demonstra că au caracter așa cum cred eu!”, a declarat Adrian Mititelu, conform sursei citate anterior.