Simona Halep nu mai are nicio şansă! Dezvăluire dureroasă despre româncă. Performanţa pe care nu o mai poate atinge. Asta după ce s-a întors în circuitul WTA după ce a trecut printr-o suspendare dură.
Jurnalistul american care i-a luat interviu Simonei Halep a făcut o mărturisire dureroasă despre jucătoarea noastră.
Simona Halep nu mai are nicio şansă!
Simona Halep și-a dat ochii peste cap și i-a spus americanului că nu crede că se mai poate impune la un turneu de Mare Şlem. Jurnalistul american Jon Wertheim a venit la București pentru a-i lua un interviu Simonei.
„Cred că Simona este pregătită de a juca din nou tenis, de a se concentra doar la tenis. E decisă să lase în spate momentele grele. Însă, pe de altă parte, cred că e conștientă că mai are de răspuns la câteva întrebări. Iar oamenii vor începe să o întrebe. Atitudinea ei este «nu am nimic de ascuns».
A fost bucuroasă să facem acest interviu, deși știa că va fi despre doping, despre apel și că vor fi întrebări inconfortabile. E de apreciat pentru că știe să răspundă oamenilor care au curiozități despre cazul ei. E mai bine decât să te ferești, să te ascunzi”, a spus el, potrivit iamsport.
„Îi va trebui un wildcard și acolo. Realist vorbind, nu cred că ea speră să mai câștige vreun turneu de Mare Șlem. Am vorbit despre Ash Barty și i-am spus «Uite, sunt și reveniri de succes în acest sport. Fie că vorbim despre Kim Clijsters, care a revenit după ce a devenit mamă, despre Ash Barty…».
Iar Simona și-a dat ochii peste cap și mi-a zis, zâmbind, că «nu cred că voi câștiga trei turnee de Mare Șlem ca Ash». Cred că în acest moment vrea doar ca să nu-și termine cariera într-o notă atât de tristă”, a mai precizat jurnalistul american.