Paul Iacob şi-a ieşit din minţi! Atac devastator la adresa colegilor după înfrângerea cu Sepsi. Giuleştenii au încasat-o şi în faţa covăsnenilor. Au pierdut în prelungiri şi riscă să ratează şi Europa.
Paul Iacob a avut un discurs extrem de dur după meciul pierdut contra celor de la Sepsi. A trimis şi un mesaj către fani.
Paul Iacob şi-a ieşit din minţi!
„E al patrulea meci când pierdem. Nu ştim să jucăm la rezultat. Au avut 2 sau 3 ocazii şi un gol marcat. Am avut şi singur cu portarul şi penalty anulat. Chiar dacă aveam penalty nu ştiam dacă se va înscrie. Nu a fost un moment psihologic. Pe final am căzut puţin şi nu am fost lucizi. Nu m-am certat cu Săpunaru.
E normal să discutăm, să vedem ce avem de făcut în aşezare. Am făcut un meci tactic bun spun eu. E un alt campionat play-off-ul. E mult mai aprig. A fost un meci încins, cu ritm foarte bun. În play-off sunt mici detalii care fac diferenţa. Am avut ocazii şi n-a intrat”, a spus Paul Iacob, la finalul meciului, în direcz la Digi Sport.
Mai mult, Iacob spune că jucătorii sunt de vină pentru situaţia creată. „Ştiu că sunt supăraţi fanii. Noi suntem de 10 ori mai supăraţi ca ei. Încercăm să dăm tot ce putem. fatptul că nu e de ajuns ne dă de gândit. Ei să vină să încurajeze că jucătorii se pot schimba, dar oamenii scandează pentru echipă nu pentru jucători.
Noi suntem responsabili. La Rapid s-a strigat demisia tuturor, dar noi suntem principalii vinovaţi”, a spus fundaşul care speră ca Rapid să-şi revină până la meciul cu FCSB.
„Nu am mai câştigat de la meciul cu ei. Sper să îi batem şi să câştigăm şi următoarele meciuri. Facem multe greşeli individuale de preluări şi pase simple. trebuie să facem un meci perfect cu ei că nu degeaba sunt unde sunt”, a mai spus Iacob.