Denis Drăguș, actual jucător ce evoluează în tricoul celor de la Gaziantep, fosta formație pregătită de către Marius Șumudică, ar fi dat curs unei oferte venite din partea unei rivale din campionatul turc. Atacantul s-ar fi înțeles deja cu oficialii celor de la Trabzonspor, însă ultimul cuvânt le revine reprezentanților Standard Liege, club în cadrul căruia este legitimat românul.
Împrumutul lui Drăguș la Gaziantep s-a dovedit a fi o mișcare benefică din partea belgienilor, mai ales pentru cariera tricolorului.
Denis Drăguș, transfer surpriză!
Atacantul a marcat 11 goluri în Turcia. Conform celor de la takvim.com.tr, Standard Liege ar fi refuzat oferta celor de la Trabzonspor.
Refuzul belgienilor ar fi trezit semne de întrebare, motiv pentru care românul s-a implicat personal în povestea transferului. Drăguș le-a cerut oficialilor de la Liege să își recalculeze deciziile.
Tricolorul mai are contract cu formația din Belgia până în anul 2025.
„Drăguș este unul dintre cei mai buni jucători pe care i-am antrenat vreodată!”
Marius Șumudică, fost antrenor al celor de la Gaziantep, a lăudat calitățile și tehnica de joc a tricolorului.
„Drăguș este unul dintre cei mai buni jucători pe care i-am antrenat vreodată. Dar foarte, foarte, foarte încăpățânat. Am avut mult muncă cu el. Mult mai mult decât cu Alibec și Budescu la un loc. Deci mult mai mult decât cu Alibec și Budescu la un loc.
Foarte individualist, își atrage antipatii la antrenament. Normal trebuia să-i mai dau o minge, să joace singur că el n-o dă la nimeni. Își atrage antipatii într-un grup precum Gaziantep.
Execuții incredibile, mult peste toți jucătorii pe care i-am antrenat. O rupere de ritm de pe loc, forță în picioare, dar încăpățânat, egoist. Cei de la Beşiktaş sunt înnebuniți! Hoffenheim are ofertă făcută direct la Standard Liège. Sunt mai multe echipe care vor să-l ia!”, a spus Șumudică, la emisiunea Prietenii lui Ovidiu.