Românii iau cu asalt Madridul! Câţi fani vor avea băieţii lui Edi Iordănescu la meciul cu Columbia

Românii iau cu asalt Madridul! S-a aflat câţi fani vor avea băieţii lui Edi Iordănescu la meciul cu Columbia. Chiar cei de la FRF au făcut anunţul în urmă cu puţin timp. Tricolorii vor avea o galerie de peste 15.000 de români pe stadion.

Băieţii lui Edi Iordănescu joacă în această seară amicalul anului. Se duelează cu una dintre forţele din America de Sud, Columbia.

Românii iau cu asalt Madridul!

Tricolorii lui Edi Iordănescu vor avea parte de o susţinere extrem de importantă la meciul cu Columbia. Aproximativ 35.000 de bilete s-au vândut pentru meciul amical România-Columbia, de marţi seară, de la Madrid. Numărul românilor care şi-au achiziţionat tichete a trecut de 15.000, conform frf.ro.

Potrivit sursei citate, în prima parte a zilei, tricolorii au efectuat o şedinţă de activare la hotel sub supravegherea celor doi preparatori fizici Cristian Dragotă şi Darius Hîmpea. Meciul România – Columbia va avea loc, marţi seară, de la ora 21.30, pe arena Civitas Metropolitano din Madrid.

Este cel mai tare meci al anului pentru tricolori, înaintea EURO 2024. Weekendul trecut, România a terminat la egalitate, scor 1-1, pe Arena Naţională, contra Irlandei de Nord. După meciul cu Columbia, România mai are două partide de verificare în iunie, chiar înaintea debutului din Germania.

La EURO 2024, tricolorii se vor duela cu Belgia, Slovacia şi cu o echipă venită din barajul de Liga Naţiunilor. Aceasta se va alege după meciul din această seară, dintre Islanda şi Ucraina.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed