Albion Rrahmani a vorbit despre obiectivul echipei sale. Atacantul albanez a făcut spectacol în Rapid – UTA, scor 4-1.
Albion Rrahmani a reușit o dublă și are 11 goluri marcate în actualul sezon.
Câte goluri vrea să marcheze Albion Rrahmani
Albanezul a revenit după o accidentare gravă și este la al patrulea gol în 2024.
Rrahmani a spus după meci câte goluri își dorește să mai înscrie, dar a vorbit și despre obiectivul echipei. După victoria cu echipa lui Mircea Rednic, Rapid a ajuns pe locul 2 în Superliga.
„Mai am 9, să ajung la 20 de goluri. Vreau să marchez peste 20 de goluri. Dar în primul rând vreau să iau titlul cu Rapid. Am tratat lejer meciul la 2-0, dar apoi ne-am trezit și am luptat. Am marcat pentru 3-1 și atunci s-a rupt totul. Important e să lupți.
E foarte important că avem fanii alături de noi, sunt al 12-lea jucător. Bădescu râdea toată ziua, era foarte fericit că va debuta”, a declarat Rrahmani, la Digi Sport.